Te salut, lume a mea!
Aşa cum toţi şoferii de camion şi-au pus tăbliţe cu numele în geam, să-i ştie lumea, Costică, Dan, Mihai, Gică…aşa şi pe blog. Îţi pui gândurile la vedere convins fiind că-s valoroase şi vor vrea mulţi să le citească şi să-ţi zică apoi că i-ai luminat şi că desigur ideea asta despre care vorbeşti le stătea şi lor pe vârful limbii, doar nu ştia cum să iasă! Aşa că de azi postez şi eu ca să-mi ţină loc de psiholog. Şi de terapeut. Sau de-amândoua. Şi ca să pot să spun tot ce-mi trece prin cap. Câteodată îmi place şi mie ce-mi trece prin cap; atunci poate ar fi drăguţ să mă citiţi. Deci, scriu!
….Sau poate că blogurile funcţionează după principiul ”dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau”? 
)
Nu! M-am hotărât! Răspunsul e altul: blogurile sunt profunde. Deci … fără “pieces of wisdom from t-shirts”!Right?
Bun. Inca un blog de citit. Astept cu nerabdare profunzimile
si eu ines….
da, inca un blog de citit…
blogurile sunt profunde…
adevarat
aa… si credema ca nu puteam face o asemanare intre soferi si blogurile:))
Frumos. E ca un jurnal reflexiv. Te ajuta pe tine si poate si pe altii. tine-o tot asa.
Irina Grigori
Nu citesc multe bloguri scrise de soferi, in schimb citesc multe bloguri ale unor jurnalisti cu pregatire si limbaj de sofer.
Daca tot ti-ai propus sa “sofezi” mai des pe carari virtuale, ai grija cand bagi in viteza. Sa nu cumva sa fie marsarierul, nu de alta dar e concurenta mare la scris cu fundul